Pepiniera | Amenajare spatii verzi

Tunsul

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Înălţimea generală a gazonului sport şi de decor este 3,5 -5 cm. La fiecare tuns este admis tăierea unei treime din lungimea totală a firului.

Tabelul de mai jos arată înălţimea gazonului după tundere în cazul a diferite tipuri de gazon:

Tipul de gazon	Înălţimea gazonului după tuns în mm	Înălţimea gazonului în mm
Golfgreen	4 – 7	4 – 7
Fairway	15 – 25	20 – 30
Teren de fotbal	30 – 50	40 – 60
Gazon ornament	40 – 60	60 – 80
Parc	50 – 60	60 – 100

La tunderile frecvente şi scurte unele tipuri reacţionează diferit. În general soiurile cu fire mai fine-delicate suportă mai bine să fie tunse mai scurt.

In cazul unui teren de fotbal cantitatea ierbii cosite este 1 kg/mp. Dacă solul are o activitate biologică corespunzătoare este în stare să asimileze şi cantitatea respectivă să se transforme în îngrăşămint.

Maşină de tuns: Calitatea tunsului depinde de calitatea maşinii de tuns iarbă.

Cea mai răspândită este maşina de tuns iarbă cu cuţite rotative. Se poate utiliza şi în cazuri în care iarba este mai mare. Preţul este avantajos, iar calitatea tunsului este corespunzător.

Cu ajutorul maşinii de tuns iarbă cu cilindru se poate realiza o calitate mai bună şi un tuns mai scurt. Randamentul maşinii este mai mare dar şi preţul de achiziţie şi de întreţinere este mai ridicat.

La ambele tipuri, printr-o reglare exactă, se realizează un tuns de calitate.

Fertilizarea pamantului

• 

• 

Datorită faptului că solul conţine o anumită cantitate de substanţe nutritive, stabilirea cantităţii de îngrăşământ administrat, trebuie aleasa în aşa fel încât să fie luată în calcul necesităţile de nutriţie a plantelor.

La o perioadă de 2-3 ani este indicată efectuarea unui examen a solului. Astfel primim informaţii despre caracteristicile fizice, de pH şi de conţinutul de subtanţe organice şi de săruri a solului, precum şi de conţinutul de makro şi micro -elemente.

Datorită faptului că, concentraţia de azot a solului este în continuă schimbare, rezultatul obţinut în urma examinării nu este constant pe toată perioada de vegetaţie. Pentru aceste motive cantitatea de azot administrat se va stabili pe baza anumitor indicatori rezultaţi din experienţă. Rezultatul examenului de sol în general conţine următoarele date:

Componenţa solului – nisip, argilă

pH – valoarea optimă a pH ului în cazul soiurilor de iarbă este între 5,5-7.

Conţinut de substanţe nutritive – mg/100 gr sol (P2O5- fosfor, K2O- potasiu)

În funcţie de conţinutul de substanţe nutritive a solului în cazul fiecărui gazon, va fi elaborat un program de adminstrare a îngrăşămintelor specific gazonului respectiv. Pentru a ajunge la proporţia optimă a substanţelor nutritive trebuie utilizată o combinaţie a îngrăşămintelor cu conţinut diferit, întrucât nu există un îngrăşământ universal care se poate administra indiferent de condiţiile existente. Îngrăşămintele utilizate în practică sunt cu substanţă activă de N, NK, NPK, K, P, precum şi cele cu conţinut de micro-elemente. Avantajul administrării îngrăşămintelor cu mai multe componente combinate este că substanţele active sunt introduse în sol în cadrul unui singur procedeu.

În cazul gazonului, pe primul loc este producerea unei cantităţi cât mai mari de iarbă. Iar în agricultură plantele sunt cultivate pentru a aduce un randament mai mare de sămânţă, fructe, flori sau rădăcini.

Îngrăşământul NPK, utilizat în agricultură, se poate utiliza ca îngrăşământ pentru iarbă numai cu anumite condiţii. Datorită concentraţiei mari de fosfor iarba devine prea deasă, iar buruienile, de ex.: Poa annua vor spori nedorit. Ca urmare în cazul gazonului îngrăşământul recomandat este cu conţinut de fosfor scăzut sau chiar fără .

Excepţia constituie procesul de însămânţare sau regenerare a gazonului când este indicat îngrăşământ cu conţinut de fosfor / Eurogreen Starter/ întrucât acesta este benefic la dezvoltarea rădăcinii sămâţei încolţite., precum şi la dezvoltarea plantei în prima fază a creşterii. Alegerea îngrăşământului depinde în mare măsură şi de felul solului. În cazul solului slab, datorită spălării, conţinutul în potasiu scade substanţial, aici recomandănd-se administrarea îngrăşământului cu conţinut în potasiu.

Îngrăsământul administrat toamna trebuie să aibă în conţinut azot scăzut şi conţinut în potasiu ridicat. Azot se poate găsi în îngrăşământ sub forma în care se descompune lent, astfel încât ajută metabolismul gazonului fără să provoace creşteri nedorite.

K- potasiu ajută şi acesta la procesele de metabolism şi creşte imunitatea plantelor în caz de secetă şi în timpulu iernii., dar şi toleranţa la zilele de caniculă în perioada de vară.

În cazul în care îngrăşământul se găseşte sub formă de sulfat de potasiu , scade riscul de spălare sau de ardere.

Microelementele, cum rezultă şi din denumire, sunt necesare în cantităţi foarte mici, dar lipsa lor opreşte procesul de dezvoltare a plantelor.

Straturile de suport slabe cu conţinut mare de nisip au nevoie de o suplimentare de microelemente, ceea ce se realizează cu ajutorul îngrăşămintelor de iarbă cu conţinut de microelemente .

Perioadele de administrare de îngrăşăminte, precum şi numărul lor este în strână legătură cu modul şi intensitatea de utilizare. În perioada martie-mai, după pauza de iarnă a vegetaţiei, începe o creştere intensivă. Stratul de sus al gazonului, care în urma utilizării în timpul iernii, este uzat puternic, necesită prima administrare de îngrăşământ., prin care va fi facilitată regenerarea gazonului. În cazul uzurii mai scăzute prima administrare de îngrăşământ va fi la mijlocul lunii aprilie.

Necesitatea de substanţe nutritive a gazonului sport este ridicată şi în perioada iunie – august. La începutul verii gazonul este în faza de regenerare ceea ce este facilitat printr-o completare abundentă cu substanţe nutritive. În lunile iulie-august încetinirea creşterii, din cauza caniculei, va fi compensată prin administrarea de îngrăşământ. Pe lângă respectarea mediului înconjurător scopul este menţinerea unui gazon perfect care suportă o utilizare continuă. Aceasta va fi condiţia preliminară a supravieţuirii perioadei de iarnă. Terenurile care sunt supuse la o solicitare mai scăzută, ultima administrare de îngrăşământ va fi la sfârşitul lunii august începutul lunii septembrie.

După sfârşitul lunii septembrie nu este indicată administrarea îngrăşământului cu conţinut de azot, deoarece ar fi favorizată o creştere intensivă înainte perioadei de hibernare a ierbii şi o scădere a capacitaţii de rezistenţă împotriva bolilor.

La sfârşitul lunii octombrie, în cazul terenurilor solicitate şi în timpul iernii, trebuie administrate îngrăsăminte de toamnă. Aceasta ajută formarea rădăcinii, precum şi la inmagazinarea substanţelor nutritive şi totodată va creşte capacitatea de rezistenţă împotriva bolilor şi frigului. După stabilirea perioadelor optime de administrare a îngrăşământului trebuie elaborat planul concret de fertilizare. În funcţie de cantitatea propusă şi compoziţie a îngrăşământului este stabilită substanţa activă curată care va fi folosită.

Pe lângă stabilirea tipului şi cantităţii de îngrăşământ administrat, în faza de completare a solului cu substanţe nutritive, ultimul pas important îl constituie împrăştierea uniformă şi precisă. Prin supraalimentare rezultă arderea gazonului, poluarea mediul înconjurător, iar în caz de subalimentare duce la lipsa unor substanţe nutritive. Administrarea se face pe timp frumos, ca toate granulele să ajungă direct pe sol. Excepţie fac îngraşamintele cu conţinut de ierbicid care sunt utilizate sub formă solidă şi vor fi utilizate pe un gazon umed, întrucât granulele rămân pe firul ierbii, având un efect mai puternic asupra buruienilor.

Udarea

• 

• 

• 

• 

• 

În cazul ruloului de gazon:

La montarea ruloului de gazon, imediat după prima tasare se trece la udarea gazonului rezultat.

Regula de bază: niciodată gazonul nu poate fi lăsat fără apă, iar cantităţile pe care trebuie să le folosim sunt de 15 l/mp. Cu cât se trece mai repede la această fază cu atât gazonul devine mai rezistent, dar în primele 3 săptămâni trebuie să aibă loc cel puţin 3 udări pe zi.

Cantitatea de precipitaţii nu asigură necesitatea de apă a gazonului, întrucât niciodată ploile nu vor veni la timpul oportun şi în cantităţile necesare. Necesităţile de apă a gazonului sunt în funcţie de climă, de soiurile de seminţe folosite, de sol, de factorii înconjurători şi în primul rand de temperatură.

Luând în considerare condiţiile mai sus arătate, cerinţele de apă a gazonului sunt: 1 -7 litru/m2/zi = 10 -70 m3/ha/zi

În general se recomandă udări mai abundente în cazul în care acest lucru se face mai rar. Udarea mai desă în cantităti mai mici, poate duce la putrezirea rădăcinii, întrucât rădăcina este tot timpul într-un mediu umed, ducând la uscarea gazonului şi la scăderea rezistenţei de călcare a ierbii. Acest lucru provoacă şi la înmulţirea buruienilor de tip Poa annua şi Poa trivialis.

Este importantă urmărirea cantităţilor de precipitaţii şi a cantităţilor de apă folosite pentru udare, fapt pentru care este recomandat ţinerea unui registru de evidenţă. Prin alegerea soilor de seminţe corespunzătoare putem reduce cantităţile de apă necesare întreţinerii gazonului.

Întrucât apa pentru înreţinerea gazonului este o sursă limitată şi destul de costisitoare vom încerca pe cât posibil să reducem udările la strictul necesar. În acest caz ne poate ajuta o tehnică avansată de udare a gazonului cum ar fi: alegerea timpului potrivit pentru udare – udare după apusul soarelui, reglarea corectă a aspersoarelor, pe suprafeţele corespunzătoare, în perioade fără vânt.

AERAREA GAZONULUI

La suprafaţa solului, pot apărea covoare de filţuri formate din resturi vegetale uscate. În cantităti mici are un rol benefic, dar în cantităţi mari poate duce la distrugerea gazonului. În cantităţi mici protejează umiditatea solului şi alunecările care se pot întâmpla pe terenurile de fotbal. În cazul dezvoltării într-un ritm mai mare de cât cel normal poate duce la formarea unui strat de turbă. Acest strat este un izolator cu pH-ul scăzut, împiedicând transferul de apă, substanţe nutritive şi de oxigen.

În condiţii nefavorabile se poate forma pe perioada unui an un strat de filţ de 1 cm. Până la un cm nu creează probleme încât are un rol benefic asupra gazonului. Însă la un strat de peste 1 cm este capabil să reţină până la 20 l de apă/mp, oprind pătrunderea apei în sol, care este foarte dăunătoare pe timp de vară. Printr-o aerisire corectă a solului putem să eliminăm până la 1 kg de filţ/mp.

Efectele negative a filţului sunt următoarele:

• îndesirea buruienilor în gazon
• rezistenţa slaba faţă de boli
• reţinerea de apă şi substanţe nutritive
• micşorarea puterii de înrădăcinare
• suprafaţă buretoasă

În următoarele cazuri iarba cosită poate să rămână pe gazon:

• timp însorit
• o dispersare egală
• cosire repetată
• teren cu viaţă biologică activă

Neîndepărtarea ierbii cosite trebuie decis în fiecare caz în parte. Aerarea gazonului constă în procedura de îndepărtare a stratului de filţ a gazonului cu ajutorul unei maşini speciale. Perioada cea mai optimă pentru efectuarea aerisirii este primăvara şi/sau începutul toamnei. În perioada de vară nu este recomandată efectuarea aerisirii. Aerisirea se face pe timp însorit. În grădini manual cu ajutorul greblei, iar pe suprafeţe mai mari cu ajutorul maşinii speciale pentru aerisire. Calitatea aerisirii depinde de distanţa cuţitelor maşinii cu care este efectuat lucrarea. Materialul scos trebuie eliminat de pe gazon. Un teren îmbibat puternic cu filţ se poate aduce la starea normală numai prin aerisiri repetate.

IMBOLNAVIRI ALE GAZONULUI

În natură se găsesc ciuperci şi bacterii care duc la îmbolnăvirea gazonului. Îmbolnăvirile pot apărea oricând, indiferent de locaţia terenului. Printr-o îngrijire adecvată şi prin utilizarea tehnicii agricole şi prin utilizarea echilibrată a compuşilor necesari solului se va diminua în mod semnificativ îmbolnăvirea gazonului.

În general factorii care duc la îmbolnăvirea gazonului sunt prezenţi peste tot, dar totuşi îmbolnăvirea apare numai în cazul în care rezistenţa gazonului la îmbolnăviri scade şi se creează condiţii optime pentru îmbolnăvire.

Cele mai frecvente microorganisme care produc boli sunt: Microdochicum (mucegai alb), Typhula, Corticium, Sclrotinia (pete de dolar), Marasmius (cuiburi de ciuperci), Rhizoctonia (pete maronii), Dry-Patch, Pythium,Ophiobolus, Fusarium, Colletotrichum, Drechslera, Puccinia (rugina)

Forma de manifestare a bolilor este în funcţie de: starea gazonului, de lungimea rezultată în urma cosirii şi de alţi factori. Identificarea îmbolnăvirii este dificilă întrucât acestea apar concomitent.

Rugina

Corticium sp.

Simptome: în timpul vegetaţiei într-un mediu umed apare pentru început o decolorare maro deschis care devine galbenă, pe frunză apărând pete rozalii de miceliu, iar în cazul unei îmbolnăviri mai grave apar suprafeţe mari roşii.

Prevenire: o dozare optimă de substanţe nutritive, o tundere mai scurtă, diminuarea stratului de filţ, aerisirea solului

Puccinia

Simptome: este provocată de baceria care duce la ruginire (galben-negru-maro), pe frunze apar pete de diferite culori, sporii se găsesc pe suprafaţa firelor de iarbă şi se propagă prin tunderea ierbii, cu ajutorul vântului şi prin paşi, este caracteristcă perioadei de vară.

Prevenire: evitarea situaţiilor de stres, uscarea suprafeţei, eliminarea factorii care ajută la răspândirea bolii- berberis, alegerea solului corespunzător

Ophiobolus

Simptome: pentru începur apar cercuri cu diametru de 5-10 cm, marginile cărora au culoarea bronzului, prin agravarea bolii aceste cercuri se dezvoltă, mărindu-şi circumferinţa, în centrul cercurilor apărute iarba de gazon moare apărând în locul ei diferite burueni, se dezvoltă sub forma cuibului de ciuperci, extinzându-se în fiecare an, la această boală sunt expuse soiurile de: Agrostis şi golf green. Prevenire: boala este ajutată de soluri calcificate şi în cazul adminstrării de substanţe nutritive nediversificate, sulfatul de fier creşte rezistenţa gazonului la această boală, soiurile de Festuca sunt în general rezistente.

Mucegaiul alb – Microdochium/ Gerlachia nivalis

Simptome: din toamnă până în primăvară gazonul poate fi afectat de mucegaiul alb, dar cele mai semnificative îmbolnăviri se pot observa după topirea stratului de zăpadă, pe frunze apar pete de culoare albicioasă, gri, roşiatică, iar pe gazon apar cercuri ovale cu diametru în jur de 30 cm care pe parcurs se vor contopi, pe locuri intensive îmbolnăvirea este mai puternică de exemplu în cazul soiului golfgreen, în general iarba nu moare ci se regenerează de la mijlocul cercului spre exterior, dacă solul are o concentraţie mare de pH îmbolnăvirea este mai accentuată.

Prevenire: tratarea suprafeţelor afectate cu produse chimicale, îngrăşăminte cu conţinut de potasiu şi fier, menţinerea suprafeţei solului în stare uscată, adunarea de pe gazon a ierbii cosite, diminuarea stratului de filţ.

Pete ale frunzelor – Helmintosporium/Drechslera

Simptome: pe frunză apar pete maronii cu margini negre, care cu agravarea bolii devin din ce în ce mai mari, centrul petelor moare şi devine galben, iar în cazul îmbolnăvirilor grave planta moare complet iar pe gazon apar suprafeţe fără iarbă, se propagă în perioada cu temperaturi mai scăzute de 15 -25 C şi în condiţii umede.

Prevenire: evitarea situaţiilor de stres, administrarea îngrăşămnântului cu conţinut de Nitrogen scăzut şi cu conţinut de Potasiu ridicat, uscarea suprafeţei prin metoda perforării şi aerisirii.

Pata de dolar – Sclerotinia

Simptome: Pentru început apare pe gazon o decolorare gălbuie de 2 cm, care pe parcurs se extinde, la marginile firului de iarbă se găsesc micelii de culoare alburie, temperatura ridicată şi mediul umed sunt factori care favorizează agravarea bolii. Se propagă prin tunderea ierbii şi prin paşi, este caracteristc soiurilor Poa şi Festuca

Prevenire: menţinerea suprafeţei solului în stare uscată, optimizarea transferului de aer, udare corespunzătoar, eliminarea stratului de filţ, evitarea îngrăşământului de toamnă cu conţinut în Nitrogen şi primăvara cu conţinut în potasiu.

Phytium

Simprome: îmbolnăvirea este carcteristică în perioada de vară şi are forme de manifestifestare dierite în funcţie de vârsta gazonului. Îmbolnăvirea în faza de încolţire se manifestă în moartea completă a plantlor ieşite, firele ierbii se uscă şi planta se poate smulge uşor din pământ iar rădăcina plantei are o culoare închisă. Ín gazonul existent de câţiva ani apar suprafeţe decolorate de culoare gri care pe parcurs se vor contopi. În această fază simptomele sunt asemănătoare cu simptomele apărute în caz de secetă, dar la o examinare mai atentă a plantei observăm că aceasta se poate smulge uşor din sol iar rădăcina are o culoare închisă cu firele de iarbă decolorată într-o culoare gri-gălbuie. Miceliu apare numai în condiţii umede. Prevenire: trebuie eliminat stratul îndesit al gazonului, udarea să fie efectuată dimineaţa ca frunzele să se usce cât mai repede, trebuie evitat udarea în exces şi însămânţarea deasă, stratul de filţ trebuie diminuat, iar îngrăşământul administrat să fie cu conţinut de potasiu.

Typhula

Simptome: îmbolnăvirea este carcteristică în perioada de iarnă întrucât în perioada de vară celulele reproductive sunt în stare de repaus. Îmbolnăvirea se formează de multe ori sub stratul de zăpadă, astfel încât prezenţa este sesizată numai după topirea stratului de zăpadă prin apariţia suprafeţelor uscate de o culoare gri. Primăvara pe suprafeţele firelor de iarbă se poate observa celulele reproductive de mărimea capului unui ac de gămălie în culoare portocalie. Plantele suprafeţelor afectate nu sunt moarte şi de obicei primăvara se regenerează.  Prevenire: trebuie evitat administrarea îngrăşământului cu conţinut de Nitrogen toamna, iar primăvara trebuie mărit cantitatea de îngrăşământ cu conţinut în potasiu, iar prin aerisirea gazonului şi îndepărtarea ierbii cosite gazonul devine mai rezistent împotriva bolilor.

Dăunători

Insecte, larve, nematozi, etc.

Aici se includ şi larvele insectelor care trăiesc în sol. Pe lângă insecte daunele sunt cauzate şi de rozători, şoareci de camp, şobolani, cârtiţe etc.

Procesul de hrănire a acestor dăunători au consecinţe nefaste asupra gazonului prin distrugerea plantelor şi prin formarea unor denivelări , cât şi prin geleriile realizate.

Dacă insectele, larvele, nematozii proliferează plantele ale căror rădăcini au fost mâncate se uscă. Consecinţele nefaste se pot observa pe suprafaţa gazonului, plantele uscate nu mai au rădăcini. Alte consecinţe nefaste constau în denivelările realizate de cârtiţie şi păsări care datorită sporirii nedorite a insectelor, larvelor şi nematozilor consideră gazonul o sursă de alimente.

Prevenirea se realizează prin dezinsectie a solului. Când consecinţele nefaste sunt deja vizibile este târziu utilizarea metodei de prevenire întrucât planta deja este distrusă.

Nimicirea dăunătorilor este îngreunată de faptul că pot exista mai multe generaţii în diferite faze de dezvoltare şi la adâncimi diferte a solului astfel încât tratarea solului cu soluţii insecticide este mai dificilă. În condiţiile favorabile de reproducere, în unele sezoane ele pot realiza daune locale. Apariţia acestor dăunători este mai probabilă în cazul suprafeţelor neîngrijite sau în apropierea pădurilor.